Site-ul www.primarie3.ro este în curs de schimbare. În cazul în care nu găsiți informația dorită pe acest site vă rugăm sa accesati www.old.prmarie3.ro

sector 3
Informaţii publice

Cerere pentru emitere aviz de functionare (temporar) privind comercializarea obiectelor specifice sarbatorilor de iarna/ primavara

Categoria: Activităţi comerciale back

Informații utile

PROCEDURA DE AUTORIZARE COMERCIALĂ

Potrivit dispoziţiilor art.5 alin.(1) din OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţi autorizaţi în condiţiile legii, iar potrivit art.6 alin.(1) şi (2) din acelaşi act normativ: comerţul în zone publice se desfăşoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant. Exercitarea activităţii de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităţilor administraţiilor publice locale sau ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora şi a planurilor de urbanism.

Având în vedere prevederile legale sus menţionate, raportate la dispoziţiile art.63 alin.(5) lit.g) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Sector 3 a adoptat Hotărârea nr. 313/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind desfăşurarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.

Prin regulament se stabileşte procedura de obţinere a avizului de funcţionare de către persoanele fizice şi juridice, care exercită activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă în zone publice sau în orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice, în structuri de vânzare cu sediu fix ori ambulant, permanent, temporar sau, după caz, sezonier pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.

Potrivit art.2 lit.c), avizul de funcţionare este actul administrativ cu caracter individual, prin care se stabilesc condiţiile de desfăşurare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, desfăşurate temporar şi/sau sezoniere.

Potrivit art.3 din H.C.L.S.3 nr. 313/2017: agenţii economici care desfăşoară sau urmează să desfăşoare activităţi comerciale, de prestări servicii şi de alimentaţie publică, au obligaţia depunerii documentaţiei în vederea obţinerii sau prelungirii termenului de valabilitate a acordului / autorizaţiei de funcţionare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data începerii activităţii pe care urmează să o desfăşoare sau înainte data expirării valabilității autorizate iniţial.

Taxa pentru emiterea avizului de funcționare, prevazute în Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti privind stabilirea nivelurilor taxelor și impozitelor locale în Municipiul București. Acestea se vor achita la casieriile din cadrul Primariei Sector 3 , iar dovada plății se va depune odată cu depunerea documentației de autorizare.

Acte necesare

Copia următoarelor documente:

  • B.I/C.I administrator/persoana care depune documentația de autorizare;
  • Certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului;
  • Avizul de Amplasare privind ocuparea temporară a domeniului public şi schiţa de amplasament eliberate de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcția Generală Dezvoltare Urbană – Direcția Urbanism / Primăriei Sector Direcţia de Urbanism si Amenajarea Teritoriului – Calea Dudești nr. 191, Sector 3;
  • Declaraţia de Impunere privind ocuparea domeniului public, eliberată de către Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 din Str. Sf. Vineri nr. 32 pentru persoane juridice/ Str. Câmpia Libertăţii nr. 36 pentru persoane fizice şi/sau copia chitanţei de plată a taxei de ocupare a domeniului public;
  • Contract cu o societate prestatoare de servicii de salubrizare, autorizată de Primăria Municipiului București şi ultima chitanţă de plată;
  • Dovada achitării taxei pentru emiterea avizului de funcţionare.

Documente semnate electronic:

  • Împuternicire pentru vânzătorii S.C. + copia BI/CI a vânzătorului

Taxe

  • Taxă pentru emitere Aviz de funcţionare 69 lei

Observații

Avizul de funcţionare se va transmite prin intermediul email. Solicitantul va fi informat că în situaţia in care doreşte eliberarea documentului în original, trebuie să se prezinte la Registratură/Primarie Sector 3.

Date de contact

  • Tel: 021.318.03.23-28 0736222717
  • Email: autorizare.comerciala@primarie3.ro
  • Email: relatiipublice@primarie3.ro
  • Adresă: Calea Dudeşti nr. 191, Sector 3, Bucuresti