Informații utile
PROCEDURA DE AUTORIZARE COMERCIALĂ
Potrivit dispoziţiilor art.5 alin.(1) din OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţi autorizaţi în condiţiile legii, iar potrivit art.6 alin.(1) şi (2) din acelaşi act normativ: comerţul în zone publice se desfăşoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant. Exercitarea activităţii de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităţilor administraţiilor publice locale sau ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora şi a planurilor de urbanism.
Având în vedere prevederile legale susmenţionate, raportate la dispoziţiile art.63 alin.(5) lit.g) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, cu mdificările și completările ulterioare, Consiliul Local Sector 3 a adoptat Hotărârea nr. 313/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind desfăşurarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.
Prin regulament se stabileşte procedura de obţinere a acordului de funcţionare de către persoanele fizice şi juridice, care exercită activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă în zone publice sau în orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice, în structuri de vânzare cu sediu fix ori ambulant, permanent, temporar sau, după caz, sezonier pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.
Potrivit art.2 lit a), acord de funcţionare este actul administrativ cu caracter individual, prin care se stabilesc condiţiile de desfăşurare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, exclusiv unitățile de alimentație publică
Potrivit art.3 din H.C.L.S.3 nr. 313/2017: agenţii economici care desfăşoară sau urmează să desfăşoare activităţi comerciale, de prestări servicii şi de alimentaţie publică, au obligaţia depunerii documentaţiei în vederea obţinerii sau prelungirii termenului de valabilitate a acordului / autorizaţiei de funcţionare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data începerii activităţii pe care urmează să o desfăşoare sau înainte data expirării valabilității autorizate iniţial.
Taxa pentru prelungire acordului de funcționare, precum si taxa pentru vizarea anuală a acestuia sunt prevazute în Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti privind stabilirea nivelurilor taxelor și impozitelor locale în Municipiul București. Acestea se vor achita la casieriile din cadrul Primariei Sector 3 , iar dovada plății se va depune odată cu depunerea documentației de autorizare.
Acte necesare
A. Copii după următoarele documente (conform HCSL3 nr. 313/2017 modificată şi completată prin HCLS3 nr.209/2018)
- BI/CI administrator/ persoană care depune documentaţia de autorizare;
- Actul de deţinere al spaţiului şi/sau actul adiţional la contractul iniţial, după caz
- Certificat constatator din care să rezulte starea actuală a firmei - eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, valabil la data depunerii cererii de emitere/ prelungire a acordului de funcţionare
- Ultima factură însoţită de chitanţa de plată a taxei de salubritate
- Avize/ acorduri/ autorizaţii emise de alte autorităţi/ instituţii publice în funcţie de specificul activităţii care urmează a fi autorizată, precum şi a spaţiului în care urmează să se desfăşoare activitatea comercială:
- Autorizaţie de mediu (cf. Ordin nr. 1798/2007, respectiv Ordin Nr. 3839/2012) după caz/ dacă expiră
- Autorizaţie PSI- după caz - Dovada achitării taxei pentru prelungirea acordului de funcţionare
- Acordul de funcţionare emis de către Direcţia Generală de Poliţie Locală
B. Următoarele documente semnate electronic:
- Acordul scris al proprietarilor/al persoanelor care ocupă imobile în baza unui contract şi care au obţinut în prealabil acordul proprietarului, direct afectaţi (stânga, dreapta, spate - imobile alipite de imobilul unde este amenajat spaţiul, în cazul spaţiilor amplasate în zone de clădiri individuale a Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti). Acordul va conţine obligatoriu:nume/ prenume, seria/ nr. Actului de identitate, data la care şi au dat acordul şi semnătura acestora, cu specificarea expresă a orarului de funcţionare după ora 22.00 - 08.00, după caz;
- Declaraţie pe propria răspundere privind respectarea prevederilor Legii 50/1991, republicată în anul 2004 cu modificările şi completările ulterioare
- Împuternicire (în cazul neprezentării asociatului/ administratorului societăţii)
Taxe
- Taxă de prelungire Acord de Funcţionare 35 lei
Observații
În situaţia în care originalul autorizaţiei se află în posesia solicitantului, la finalizarea procesului de analizare a documentaţiei depuse este necesară prezentarea la Primaria Sectorului 3 pentru atasarea la dosar.
În cazul în care autorizaţia iniţială a fost transmisă solicitantului electronic, la finalizarea procesului de analizare a documentşiei depuse, autorizaţia vizată va fi transmisă electronic solicitantului.
Date de contact
- Tel: 021.318.03.23-28 0736222717
- Email: autorizare.comerciala@primarie3.ro
- Email: relatiipublice@primarie3.ro
- Adresă: Calea Dudeşti nr. 191, Sector 3, Bucuresti